În data de 23 mai 2017, la sediul Academiei de Științe Agricole și Silvice,,Gheorghe Ionescu Șișești, conducerea ASAS a primit vizita unei delegaţii  chineze din cadrul  Academiei de Științe Agricole din Harbin, condusa de Președintele Academiei, profesorul Li Wenhua.
Scopul principal al vizitei a fost acela de  a intensifica și consolida relațiile dintre cele două Academii și Instituțiile subordonate prin semnarea unui memorandum.

Un alt scop important al vizitei a fost acela de a identifica punctele de interes reciproc in domeniul agriculturii si cercetării dintre cele două țări prietene.
În programul vizitei au fost prevăzute întâlniri la ASAS , ICDP Pajiști Brașov și INCDA Fundulea.
Dl.Prof. Gheorghe Sin, Președintele, Academiei de Științe Agricole și Silvice,,Gheorghe Ionescu Șișești, a subliniat oportunitatea îmbunătățirii cooperării bilaterale existente între cele două academii.

În cadrul intalnirii, Președintele Gheorghe SIN  a prezentat activitatea derulată de ASAS, modul de organizare și principalele rezultate.
La rândul său, profesorul Li Wenhua a menționat că unul dintre  domeniile în care poate fi realizată  o foarte buna colaborarea dintre România şi China este cel al cercetării, fiind util în acest sens schimbul de experiență dintre cercetătorii romani si chinezi.

La finalul întâlnirii s-a concluzionat că România și China au o bună colaborare care, însă, poate fi lărgită pe noi teme de interes în agricultura si s-a semnat un protocol de colaborare intre Academia de Științe Agricole din Harbin ( HAAS) și Academia de Științe Agricole și Silvice,,Gheorghe Ionescu Șișești” (ASAS).