Miercuri, 19 februarie 2020, ora 10 00, a avut loc în Aula Magna a ASAS, dezbaterea proiectelor de strategie elaborate de secțiile ASAS, în cadrul procesului: ”Model economic românesc în Uniunea Europeană – România, Orizont 2040”, proces demarat la inițiativa Guvernatorului Băncii Naționale, acad. Mugur ISĂRESCU, în colaborare cu Academia Română. ASAS a pregătit în această primă fază un set de strategii pe toate celor nouă domenii de activitate, inclusiv silvicultură. La prezentări și dezbateri au fost prezenți reprezentanții conducerii ASAS, și anume: președintele ASAS. prof. univ. Valeriu TABĂRĂ, vicepreședinții Ioan JELEV, Marian BOGOESCU și secretarul general Mihai NICOLESCU. Ca invitați de onoare au fost prezenți acad. Cristian HERA, președinte de onoare al ASAS, acad. Gheorghe ZAMAN, director științific INCE, președintele Senatului,Prof. univ. dr. ALEXANDRU ȘONEA și Conf.dr. Mircea MIHALACHE,prorectorul de la USAMV, reprezentanți de la ASE, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, directori de institute de cercetare etc. Secțiile au fost reprezentate de președinții secțiilor, secretarii științifici și alți membri ai secțiilor. Dezbaterile au fost moderate de președintele ASAS, prof. univ. Valeriu TABĂRĂ, iar ultima parte de vicepreședintele Ioan JELEV. Prezentările făcute de președinții sau secretarii științifici ai secțiilor au fost urmate de dezbateri active. S-a convenit ca în faza următoare, aceste strategii să fie corelate în vederea elaborării unei Strategii agricole unitare, cu orizont 2040. S-a propus ca aceste strategii pe componente să fie prezentate și în fața unor Comisii ale Parlamentului României, precum și ale MADR.