Rolul Secţiei de Şiinţă a Solului, Îmbunătăţiri Funciare şi Protecţie a Mediului
- În cooperare cu instituţii, universităţi şi alte organizaţii şi agenţii implicate în activităţi de cercetare-dezvoltare privind resursele de sol, apă şi climă (inclusiv agrometeorologie, îmbunatăţiri funciare, reconstrucţia ecologică a peisajului rural, cadastrul şi taxaţiuni ale terenurilor agricole, diminuarea efectelor dăunătoare ale schimbării climatice, păstrarea biodiversităţii şi protecţia calităţii mediului înconjurător),

- Are responsabilităţi specifice în asigurarea conducerii ştiinţifice şi tehnice necesare elaborării de propuneri privind politici, strategii, programe, planuri de acţiune, reglementări, standarde, îndrumări, proiecte, studii şi altele, pentru cunoaşterea, caracterizarea, monitoringul şi managementui durabil al lor, inclusiv evaluarea economică, în scopul dezvoltării durabile a agricultorii şi mediului rural, precum şi al creşterii stabilităţii şi prosperităţii lumii satelor, corespunzator cu cerinţele de integrare a României în structurile Uniunii Europene şi concernul globalizării agricole;

- Elaborează şi promovează căi şi mijioace efective şi eficiente pentru dezvoltarea, modemizarea şi diversificarea realizării acestor activităţi, ca şi pentru atragerea şi formarea tinerilor cercetători la nivel comparabil cu cel internaţional;

- Iniţiază şi stimulează sesiuni ştiinţifice, simpozioane, Dezbateri, proiecte, schimburi de experienţă şi altele., având în vedere, mai ales, problemele de interes mondial ridicate de organizaţiile şi agenţiile ştiinţifice intemaţionale care se ocupă cu asemenea probleme, cum sunt, FAO, WHO, WMO, UNESCO, UNCED, UNFCCC, UNCBD, UNCCD, convenţii şi protocoale ale ONU directive ale Uniunii Europene şi altele.

 

Membrii Secţiei de Şiinţă a Solului, Îmbunătăţiri Funciare şi Protecţie a Mediului

Preşedinte:
Prof. Dr. Mihail DUMITRU
Tel: +40-021-318.43.49; 318.44.60
Fax: +40-021-318.44.48
E-mail: mdumitru [at] icpa.ro

Vicepreşedinte:
Dr. Ion NICOLAESCU

Secretar ştiinţific:
Dr. Mihai Toti
Tel.: 021-318.44.54-55/151; 318.44.69
Fax: +40-021-318.44.7

Membri de onoare străini:
Prof. Serafim V. ANDRIEŞ
Prof. Winfried BLUM
Acad. Ion DEDIU
Prof. Gheorghe DUCA
Prof. Vasile GUŢULEAC
Prof. Reiner HORN
Prof. Nicola Vichev KOLEV
Prof. István LÁNG
Prof. Luc MAENE
Dr. Ioan C. PĂLTINEANU
Prof. David  POWLSON
Prof. Andrei URSU

Membri de onoare români:
Prof. Gheorghe ROGOBETE
Prof. Anghel STANCIU

Membri titulari:
Prof. Sorin Mihai CÎMPEANU
Prof. Velicica DAVIDESCU
Dr. Ion DRĂGHICI
Prof. Mihail DUMITRU
Prof. Niculae FLOREA
Prof. Ioan JELEV
Prof. Radu LĂCĂTUŞU
Prof. Ion M. NICOLAESCU
Prof. Mihai Cornel RUSU
Dr. Ion SANDU
Dr. Cătălin SIMOTA
Dr. Mihai Toti
Dr. Nicolae ZEGHERU

Membri corespondenţi:
Prof. Iacob BORZA
Prof. Viorel BUDIU
Prof. Ion GIURMA
Prof. Ionel JINGA
Dr. Anca Rovena LACATUSU
Dr.ing. Elena MATEESCU
Prof. Florin MĂRĂCINEANU
Dr. Gheorghe MIHAIU
Dr. Iulian MIHNEA
Dr. Ion NIŢU
Dr. Gheorghe OROIAN
Dr. Petre STANCIU
Dr. Ruxandra VINTILĂ

Membri asociaţi:
Prof. Emil LUCA
Prof. Teodor Eugen MAN
Prof.dr. Ioan Gh. OROIAN
Dr.ing. Cristiana SÂRBU
Dr.ing. Florian STĂTESCU
Dr. Sorin Liviu ŞTEFĂNESCU
Conf.dr. Răzvan TEODORESCU
Prof. Dorin ŢĂRĂU
Dr. Virgil VLAD 

 

Unităţi de cercetare-dezvoltare din profilul Secţiei

Institute:
• ICPA - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, Bucureşti; tel. 021/318.43.49
• INCDIF – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare; tel. 021/332.59.57
• INHGA – Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor; tel. 021/317.99.92
• ANM – Administraţia Naţională de Meteorologie; tel. 021/316.42.92

Staţiuni:
• SCDCES - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului, Perieni; tel. 0373/55.01.55

Activitatea Secţiei de Şiinţă a Solului, Îmbunătăţiri Funciare şi Protecţie a Mediului

Activitatea Secţiei de Şiinţă a Solului, Îmbunătăţiri Funciare şi Protecţie a Mediului

 

 

Publicatii, articole de cercetare

Publicatii, articole de cercetare