brosura asas 2014.jpg

De-a lungul timpului, sub influenţa transformărilor socio-economice şi a dezvoltării învăţământului, organizarea cercetării ştiinţifice agronomice şi a vieţii academice a parcurs diferite forme de structurare instituţională.

În anul 1886 a fost înfiinţată Staţiunea Centrală Agronomică, care ulterior a fost înglobată ca secţie în Institutul de Cercetări Agronomice al României, în anul 1927.

În această perioadă de sfârşit a secolului XIX şi început de secol nou îşi înscriu numele mari deschizători de drumuri în procesul de organizare a învăţământului agricol şi activităţii de cercetare agricolă, Ion Ionescu de la Brad, autorul primului manual de agricultură şi zootehnie (1871), Petre S. Aurelian, Constantin Sandu-Aldea, Vlad Cârnu-Munteanu, G. Munteanu-Murgoci, Nicolae Filip, George Maior, C. Vasilescu, Carol Davila, Ion Athanasiu, Paul Riegler, Ioan Poienaru, Ioan Ştefan Furtună, V. Lucaci ş.a.

În anul 1895 ia fiinţă Institutul de Cercetări Veterinare – Pasteur, a cărui perenitate poate fi trasată de-a lungul timpului, până în zilele noastre.

În acelaşi an se organizează Institutului Zootehnic pe lângă Catedra de Zootehnie a Şcolii Superioare de Medicină Veterinară, iar în anul 1926 se înfiinţează Institutul Naţional Zootehnic, care în 1949 devine Institutul de Cercetări Zootehnice (ICZ) care avea în subordine staţiuni de cercetare ştiinţifică cu activitate mixtă, respectiv desfăşurarea cercetării pe mai multe specii din zootehnie în aceeaşi unitate (Bonţida, Pădureni, Runcu, Ruşeţu, Popăuţi, Palas, Dulbanu, Mărculeşti, etc.).

În anul 1927 se înfiinţează Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) cu o reţea de staţiuni experimentale zonale, prin Înaltul Decret Regal nr.1205/04.05.1927, în care se prevăd obiectivele, atribuţiile şi patrimoniul acestuia. În anul 1932, legea se completează, stabilindu-se secţiile ce compun institutul, scopul acestora, obiectivele, precum şi înfiinţarea, în diferite regiuni ale ţării, a staţiunilor agronomice, viticole, horticole, sericicole, agricole şi a unor staţiuni speciale pentru ameliorarea plantelor. Totodată, în această lege, la art. 9, se prevedeau şi suprafeţele de teren cu care se dota institutul, cu specificarea expresă:

„Toate terenurile, toate clădirile şi întreg inventarul aflate azi în folosinţa Institutului, a staţiunilor şi laboratoarelor ce depind de el, trec în deplina proprietate a Institutului de Cercetări Agronomice. Terenurile şi clădirile  Institutului sunt inalienabile şi nu se vor putea înstrăina nici în total, nici în parte”. 

Potrivit legii, I.C.A.R. înfiinţează staţiuni în diferite regiuni ale ţării cu scopul de a executa cercetare ştiinţifică şi de a aplica rezultatele obţinute, de îndrumare a cultivatorilor din regiunile respective, de aplicare a legilor speciale referitoare la controlul seminţelor, la folosirea insecto-fungicidelor şi examinarea produselor agricole. Programul de lucru al staţiunilor era stabilit de Consiliul institutului, iar coordonarea activităţii se realiza prin şefii secţiilor ştiinţifice delegaţi în acest sens....

Brosura